Apa potabilă îmbuteliată ar putea fi testată după reguli mai aspre. Proiectul depus de parlamentarii PSD

Apa potabilă îmbuteliată ar putea fi testată după reguli mai aspre. Proiectul depus de parlamentarii PSD
Publicat: 15/04/2017, 11:32
Actualizat: 29/03/2019, 10:33

„Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, decide efectuarea unei monitorizări suplimentare cu 3 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate și ori de câte ori există dovezi care atestă prezența în apă a unor substanțe sau microorganisme care au fost sau nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 și care pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanța sau microorganism în cauză”, potrivit proiectului de lege pentru modificarea art.7 alin.(10) din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, depus la Senat.

Compoziția bacteriologică și chimică a apei potabile îmbuteliate se modifică în timp, explică inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

„Apa potabilă îmbuteliată este testată legal, înainte de îmbuteliere și la 12 ore după. Dacă a trecut aceste două teste, apa este considerată bună de consum până la expirarea termenului de valabilitate. Totuși, în urma analizelor, s-au gasit în apa îmbuteliată aflată pe raftul magazinelor, niveluri depășite ale conținutului de bacterii sau de substanțe nocive. Deși specialiștii știu că apa din recipienți își schimbă compoziția la raft, legea este permisivă”, spun inițiatorii, afirmând că, în apa potabilă îmbuteliată au fost depistate și mocroorganisme, cu depășiri de 15 ori mai mari decât valoarea limită.

Agenții patogeni care se pot găsi în apa de băut pot cauza: infecții urinare, infecții ale plăgilor, gastroenterite, infecții respiratorii, septicemii și meningite.

Inițiatorii susțin că standardele apei potabilie trebuie trecute pe etichete: „Având în vedere că apa îmbuteliată își schimbă compoziția în timp în defavoarea consumatorului, trebuie făcute teste ale apelor îmbuteliate nu numai la izvor și după 12 ore de la îmbuteliere, cum se face acum, ci și cu 3 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, iar standardele trebuie trecute pe etichete, iar instituția abilitată să verifice cauzele modificării compoziției apei (de exemplu ar fi materialul plastic în care est pusă apa), precum și condițiile de depozitare”, potrivit sursei citate. Senatul este prima cameră sesizată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome